Ne hranim cu iluzii atat de mult incat e comparabil cu aerul. De toate dimensiunile si intensitatile…Dupa care dor, dor ca realitatea le sugruma mai devreme sau mai tarziu. Chiar daca din intamplare, pe unele nu le mai paleste lumina niciodata si raman iluzii pana la moarte, pana la moartea unei natiuni chiar…sau a unei religii…sau a unei rase. E frumos, pentru ca realitatea inseamna incertitudine. Iar iluzia inseamna control. Dar stiti ce? Am facut niste experimente (care au avut un pret, desigur…linistea sufleteasca…dar parca asta nu avea pret?!) In fine, am facut niste experimente in care am urmarit sa vad cat de tare doare realitatea in comparatie cu niste iluzii spulberate. Si stiti ce????? A naibi’ ca nici nu se compara. Nu-i dracu’ atat de negru. Cand persisti in a-ti lua realitatea in mecla asa cum e, surprizaaaaaa, nu-i chiar asa dura…toata smecheria e sa o privesti fix in ochi. E mai sigura, e mai sincera, e mai putin dura, si daca e ceva ce nu merge bine…hai sa dam vina pe ghinion 
).
Deci, dupa cum ziceam…nici nu se compara frica unei iluzii tradate, cu realitatea primita fix in pifometru. Concluzie: mergi ca Harap Alb pe drumul ce-ti da si mai multa repulsie, ce te face sa te caci pe tine de frica. Cu cat iti da mai multa greata, cu atat accelereaza. Dupa cum spuneam, nu-i dracu’ atat de negru. Si nu te costa decat linistea sufleteasca O nimica toata.
