Ce poti face sambata la servici? Intri pe bloguri. Dupa ce mi-am scaldat emotiile prin toate poeziile Lui Minulescu si prin toate versurile lui Tudor Gheorghe….a milioana oara, dar de fiecare data ca la prima vizualizare, am dat si peste blogul meu. Ah, ce surpriza, aveam unul!
Unul care imi provoaca aceleasi emotii “a milioana oara, dar de fiecare data ca la prima vizualizare”. Intru sfios, ca intr-o casa pe care o cunosc atat de bine, dar in care n-am mai fost demult….nu mai stiu unde-i locul lucrurilor. Dar stiu ca sunt toate acolo, neatinse! Instant si fara preaviz imi simt fata uda. Bocesc coplesita – la lucru. EU – o figura atat de…de stil. Mi-era dor sa stiu ca am un trecut. Aveam nevoie sa sper ca exista si un viitor, altfel bazele trecutului nu a avea sens…. Nu sunt doar eu, cea de acum. Cu viata, rutinele, nelinistile si bucuriile in care m-am infundat. Mai sunt cineva, cineva in care m-am infundat, apoi am iesit si m-am infundat in altele, si-am iesit din nou. Da, toate lucrurile sunt la locul lor, nimic nu le-a miscat. E praf in casa asta veche…praf ce se va lasa si peste lucrurile de acum.
Si tocmai ce-mi suna telefonul – un mesaj de la tipul ala…ala pentru care m-am imbatat prima data…stii? in postul ala de succes, ce se initula foarte sugestiv <a href="http://iuliapsycho.wordpress.com/2010/01/19/intaia-oara/“>INTAIA OARA. Iaca m-a prins vremea a mai sterge praful pe acolo…lasandu-l sa se aseze pe aici. Si daca tot am deschis usa sufletului, imi voi suna furnizorii…sa-mi mai comand niste lucruri noi. Stii, s-a modernizat lumea, nu poti ramane cu vechiturile astea (atat de pretioase). Praful trebuie sa se mai aseze si pe altele, astfel le invecheste si le da valoare. E menirea lui. Cine as fi eu s-o schimb?
